Unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz a anunțat săptămâna trecută că relația lor a ajuns la final. Zvonuri legate de separare apăruseră încă de acum câteva săptămâni, când presa de scandal a scris că Alex Rodriguez ar fi înșelat-o pe Jennifer Lopez cu o blondă. Chiar dacă părea că au trecut peste acele bârfe, recent, J. Lo s-a afișat fără inelul de logodnă primit în urmă cu doi ani de la fostul sportiv. De aici până la a confirma că nu mai sunt împreună a fost doar un pas.
Busted! Cum și-a ales Jennifer Lopez nickname-ul J. Lo și cine a inspirat-o?
Acum, o sursă din anturajul celor doi a dezvăluit și motivul sau, mai bine zis, motivele care au dus la despărțire. Potrivit revistei Elle, diva nu mai era fericită de ceva timp în relație și chiar ea a recunoscut, la un moment dat, că au apelat la terapie de cuplu pentru a-și rezolva problemele. Se pare că nu a fost suficient, iar infidelitatea lui Alex Rodriguez nu a făcut decât să adâncească problemele dintre ei. ”Odată ce i-ai trădat încrederea, nu mai e cale de întoarcere. Este împăcată cu decizia ei pentru că Alex va face în continuare parte din viața ei, doar că în altă calitate. El îi respectă decizia, dar speră că se vor împăca, la un moment dat. Face tot ce îi stă în putere să o recâștige”, a spus sursa pentru publicația citată.