Miley Cyrus, concert anulat din cauza coronavirusului. Uite ce a declarat artista!

Tot mai multe evenimete au fost anulate zilele acestea din cauza coronavirusului, iar Miley Cyrus nu a scăpat nici ea.

Publicat: 11 martie 2020, 5:33

Miley Cyrus a anunțat că nu va mai participa la concertul din Melbourne, destinat strângerii de fonduri pentru sprijinirea victimelor incendiilor din Australia. La scurtă vreme, organizatorii au anunțat anularea întregului eveniment. World Tour Bushfire Relief, un concert umanitar din Australia, ar fi trebuit să aibă loc pe data de 13 martie în Melbourne, dar acest lucru nu se va mai întâmpla.

„Pe fondul recomandărilor autorităților guvernamentale locale, de stat, federale și internaționale, inclusiv Centrul pentru Controlul Bolilor, pentru a reduce potențialele riscuri de îmbolnăvire declanșate de actuala criză globală de sănătate, nu mai călătorim în Australia pentru concert”, a scris Miley pe Twitter.

„Sunt atât de dezamăgită că nu voi putea fi acolo, dar trebuie să fac ceea ce este corect pentru a proteja sănătatea și siguranța trupei și a oamenilor din echipa mea. Voi face o donație pentru a ajuta victimele incendiilor australiene. Îmi pare rău că nu mă voi putea vedea cu voi, cei din Australia, dar mă voi întoarce în curând.”, a mai spus ea. 

PARTENERI