Marea actriță va reuși nu doar să îi surprindă cu prezența sa pe scena iUmor, ci și să îi lase fără cuvinte pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. ”Nu poate fi contestată, e una dintre cele mai interesante actrițe pe care le-am văzut!”, va spune Cheloo, în timp ce Mihai Bendeac a căzut la picioarele Rodicăi Popescu Bitănescu. ”A fost absolut minunată, pe lângă faptul că are mintea la fel de ageră ca la 20 de ani, are o tinerețe extaordinară în gândire! A înțeles dinamica, schimbările, e un om care s-a adaptat fără să se trădeze pe sine! În public au fost puști, care poate nu o știau, dar toată lumea o iubea!”, a spus fascinat Mihai Bendeac.
Ajunși la sezonul nouă al emisiunii iUmor, atât jurații, cât și prezentatorii, ar fi putut fi tentați să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audițiilor concurenții le-au dovedit că nu pot fi mai departe de adevăr. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi surprinși duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, de nume mari din viața publică din România care vor urca pe scena iUmor pentru a-i ”perpeli” la foc mic. De la Irinel Columbeanu, la Cezara Dafinescu și de la Florin Ristei și Sebastian Coțofană, până la Rodica Popescu Bitănescu și Irina Margareta Nistor, invitații vor sta în fața juraților iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulți nu ar îndrăzni să le rostească.
Mai mult, la ceas aniversar, Antena 1 a pregătit trei zile pline de ediții speciale de sărbătoare, astfel că pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, românii vor marca ”Ziua superstiţiilor”. Marți, pe 1 decembrie, într-o ediție cu totul specială atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la ”roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României.