Mihai Bendeac a părăsit masa juriului la iUmor: „Nu se mai poate!”

Nervii juraţilor au fost puşi din nou la grea încercare în cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Mai mult, Mihai Bendeac nu a mai stat pe gânduri şi a părăsit masa juriului: „Nu se mai poate!”, a declarat acesta. 

Publicat: 5 noiembrie 2021, 7:35

    Un concurent venit tocmai din Spania le-a testat răbdarea juraţilor iUmor, în cea de-a şaptea ediţie a emisiunii de la Antena 1. Scriitor, ghid turistic şi chiar autor de cărţi de călătorii, Iulian i-a pus la încercare pe juraţi, în fel şi chip. De la un test de matematică, la care Cheloo a ieşit la joc imediat, până la un aşa-zis moment de magie, concurentul i-a trecut pe juraţi prin toate stările. Mai mult, Mihai Bendeac chiar a părăsit masa juriului, la un moment dat, exclamând: „Nu se mai poate!”. Ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. 

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 

    Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 

PARTENERI