Micutzu este cel de-al patrulea jurat al ediției iUmor din această duminică, de la 20.00, la Antena 1

Cunoscutul stand-upper Micutzu se alătură Deliei, lui Cheloo și a lui Mihai Bendeac în jurizarea celei de-a șasea ediții a sezonului 12 iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Publicat: 16 martie 2022, 12:51

Audițiile sezonului 12 iUmor continuă și un nou jurat-surpriză se va alătura celor trei bine-cunoscuți critici ai umorului, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. Invitat special al multor ediții iUmor, Micutzu a trecut la umătorul nivel, având de această dată ocazia să vadă scena din postura de jurat. „Mi-a luat o săptămână să accept provocarea de a fi jurat iUmor pentru o ediție și încă nu știu de ce am făcut-o. Pentru această ediție îmi propun să mă bazez pe colegii mei pentru că ei știu deja ce este de făcut și voi încerca să dau like acolo unde Cheloo va da dislike. Deși nu pare, sunt foarte empatic, simt și sunt influențat de emoțiile oamenilor din jur și acesta este și motivul pentru care cred că nu aș fi bun ca jurat permanent al emisiunii. Cu toate acestea, voi fi un jurat sincer și dacă va fi un număr pe care nu îl voi considera amuzant, nu voi râde, oricum râd foarte greu și rar”, a declarat Micutzu, cel de-al patrulea jurat al ediției din această duminică. Cum a decurs ziua de filmare și cât de bine s-a simțit Micutzu în postura de jurat iUmor, telespectatorii pot urmări duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat-surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare. 

PARTENERI