Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Metodă inedită: Băncile trimit colindători recuperatori acasă la cei datornici
Ca să își recupereze datoriile și să îi stimuleze pe români să își plătească ratele, mai multe bănci vor trimite colindători recuperatori la locuințele celor mai mari datornici.
E foarte greu de recuperat bani în perioada aceasta a sărbătorilor dar am găsit o soluție prin care să îi sensibilizăm pe români să își plătească ratele. Pur și simplu, mai mulți colindători de la bancă vor face o surpriză celor datornici și le vom cânta colinde iar apoi le vom lua banii cum se cuvine.
Ne bazăm pe spiritul romanului în astfel de ocazii care evident va prefera în locul unei executări silite, o colindă de recuperare fericită. Din repertoriul colindătorilor fac parte următoarele colinde:
O ce rată minunată,
Moș Crăciun cu plata dalba
Trei datori se întâlniră
Datoria sus răsare