Membrii trupei DJ Project, implicați într-un accident rutier GRAV. Care e starea lor?

Membrii trupei DJ Project au tras o sperietură zdravănă. Ceea ce trebuia să fie o zi normală, s-a transformat într-un vis urât. Au fost implicați într-un accident rutier, petrecut pe DN 7, în judeţul Vâlcea, în zona localităţii Milcoiu.

Publicat: 18 septembrie 2017, 19:31

Un TIR încărcat cu paleți, care circula de la Pitești la Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răsturnat peste două mașini. În urma impactului patru persoane au fost rănite, din care trei cu politraumatisme. 

Într-una dintre mașinile prinse sub tir se aflau noua solistă a trupei, Mira (Maria Mirabela Cismaru), Gino Manzotti și managerul trupei.

Directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, Dan Ponoran, a declarat, pentru Mediafax, că rănile suferite de membrii trupei DJ Project nu le pun acestora viaţa în pericol. „Cu toţii au politraumatisme, însă nu sunt răni care să le pună în pericol viaţa. Unul dintre băieţi are fractură costală, celălalt o tasare a inelelor coloanei vertebrale, iar fata are fractură de piramidă nazală. Cu toţii au rămas internaţi în spital. Nu se pune problema transferului la altă unitate”, a spus Ponoran.

FOTO: Prima apariție a Selenei Gomez, după anunțul transplantului de rinichi

Băieții abia anunțaseră începerea colaborării cu noua lor solistă, Mira. Membrii trupei se întorceau de la Cluj, acolo unde au susținut primul lor concert în noua formulă. Spre norocul lui, DJ Maxx a ales să mai rămână o zi la Cluj.

PARTENERI