Chiar dacă a ajuns să cânte la harpă dintr-o întâmplare, pentru că nu mai erau locuri la cursurile de pian, unde și-ar fi dorit să se înscrie, micuța Maria Ene pare că și-a găsit adevărata menire. ”Nu a fost doar o întâmplare! A fost destinul”, i-a spus Loredana, care nu și-a putut stăpâni lacrimile de emoție. ”Sunt absolut fermecată de grația, de talentul și de frumusețea ta. Esti ireală! Am intrat în basmul ei, era ca o harpă vie. Ai venit și ne-ai făcut sufletele să zâmbească”, i-a spus Loredana.
Tot în cea de-a patra ediție Next Star, jurații l-au ales pe simpaticul Alex Lucaciu să meargă direct în marea finală. Micuțul de doar 10 ani a fost tot numai un zâmbet și le-a câștigat inimile celor trei de la masa juriului. Micul interpret la vioară cu goarnă le-a dat de furcă juraților cu cealaltă denumire populară a instrumentului, ”higheghe cu tolcer”. ”Măi, băiatule, lasă-mă să dau mâna cu tine. Ești senzațional! În momentul în care ai băgat dinți la cameră i-ai spart pe toți, i-ai omorât, pentru că ai farmec”, i-a zis Ștefan Bănică micuțului.