Maluma, cadou special pentru tatăl lui. Cei doi abia și-au putut stăpâni lacrimile

Maluma are o relație specială cu familia sa. Deși părinții lui s-au despărțit când el era mic, artistul are o comunicare foarte bună atât cu mama, cât și cu tatăl lui. Și, pentru că le este recunoscător pentru tot, nu uită să-i surprindă cu cele mai frumoase cadouri.

Publicat: 30 martie 2023, 11:06
Maluma, cadou special pentru tatăl lui. Cei doi abia și-au putut stăpâni lacrimile DeMaluma, cadou special pentru tatăl lui. Cei doi abia și-au putut stăpâni lacrimile

Maluma este unul dintre cei mai apreciați artiști latino din lume. Tocmai de aceea, nu este de mirare că programul lui este unul foarte încărcat. Papi Juancho abia dacă are timp de familie și, din acest motiv a lipsit de la ziua de naștere a tătălui său. Însă, pentru a se revanșa, Maluma s-a dat peste cap pentru a pune mâna pe un cadou cu totul și cu totul special.

Tatăl artistului este iubește sporturile și are câteva echipe preferate din Miami. Maluma a fost extrem de atent la aces detaliu, așa că s-a gândit să-l surprindă în cel mai frumos mod posibil. Papi Juancho s-a dat peste cap și a făcut tot posibilul să obțină semnături de la toți jucătorii. După acest pas, artistul s-a grăbit să ajungă cu cadoul la tatăl său.

„Îi voi dărui tatălui meu cadoul de ziua lui. Săptămâna trecută a fost ziua lui, dar nu am putut ajunge. Este fanul acestei echipe din Miami de la care a luat tricoul semnat de toți jucătorii.”

Atunci când a văzut cadoul, tatălui artistului s-a emoționat instant. „Nu pot să cred. Este pe bune?! Are și numele meu!”

Maluma a rămas stâlpul familie după divorțul părinților

Artistul a vorbit mereu deschis despre copilăria lui și despre problemele pe care le-a întâmpinat. După ce părinții lui au decis să divorțeze, dezechilibrul financiar a început să se simtă mai mult ca niciodată. Acesta a fost nevoit să vândă sandvișuri la școală pentru a o ajuta pe mama lui cu banii.

Însă, după ce a ajuns celebru și nu a mai simțit lipsurile, Maluma a decis că este timpul să aibă o relație bună cu ambii părinți.

Mama și tatăl artistului îl însoțesc peste tot pe fiul lor, atunci când le permite programul. Tatăl lui Maluma este foarte bun prieten cu managerul fiului său și se distrează de minune la toate concertele artistului.

PARTENERI