Lyric Visual | ADDA – Stelele

ADDA lansează „Stelele”, o piesă dedicată celor care au suferit sau suferă din dragoste.

Publicat: 31 martie 2020, 15:57

Scrisă și interpretată în stilul unic al ADDEI, „Stelele” este o piesă sinceră și emoționantă ce împărtășește povestea unui îndrăgostit care simte atunci când iubirea se risipește, iar dintr-o lume colorată totul devine gri.

„Am compus piesa «Stelele» de când suntem în autoizolare. Mă bucur că am avut inspirație. Am făcut o filmare la pian și am postat-o. În scurt timp am primit foarte multe mesaje să o lansez. Așa că de la distanță, m-am organizat cu gașca de la Baladda Records și am terminat piesa. Este o piesă sensibilă care sper să atingă oamenii și să le transmită energie frumoasă în perioada asta dificilă”, povestește artista.

Pentru linia melodică, ADDA a colaborat din nou cu Produca Doru și Bogdan Marinescu.

În septembrie, artista a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor și „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună.

PARTENERI