„Cel mai tare mă sperie Anisia, după ce reuşim să trecem cu bine peste orele petrecute la machiaj şi la costume. Şi spun asta, pentru că e deja tradiţie ca exact înainte de momentul nostru pe scena transforming show-ului să murdărească nu doar costumul ei, ci şi pe al meu. De asta încerc să o ţin cât mai departe de alimente sau băuturi, pentru că invariabil se întâmplă ceva şi veţi vedea asta şi la tv!”, a mărturisit amuzat Ionuţ, completând: „Apoi, mă sperie corzile mele vocale, care aleg uneori să nu funcţioneze optim fix în timpul filmării, probabil şi-ar fi dorit să fie în gâtul altcuiva şi mă sabotează!”, a declarat Ionuţ Rusu.
Pusă în faţa faptului împlinit, Anisia s-a văzut nevoită să confirme întru totul spusele partenerului ei la Te cunosc de undeva!: „M-am prins, nu cafea, nimic cu ketchup sau muştar, căci nu ştiu cum fac că ajung să le împrăştii întocmai cum dau zidarii prima mână cu trafaletul de var pe pereţi! Şi cum Ionuţ e cel mai aproape….”. Totodată, Anisia a mai spus că îi e groază de timpul petrecut la machiaj: „De obicei sunt obişnuiţi ca după trei ore la machiaj, pe care le stau legată cu şapte noduri ca să nu mă tot mişc pe scaun, din Smeagol (n.r. Gollum – Lord of the Rings) să devin Mama la Dragoni ( Khaleesi, Game of Thrones)! Acum…ce se şi întâmplă…veţi vedea pe parcurs!”.
Cel de-al 17-lea sezon Te cunosc de undeva! va avea premiera în curând la Antena 1. Show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Pepe și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan promite să fie unul cu mari surprize, multă voie-bună și transformări fabuloase.