În spatele unui film există o întreagă armată care se ocupă de fiecare detaliu. Unii actori au ignorat semnalul regizorului care anunța încheierea filmărilor și au mers mult mai departe. Cupidon nu ține cont de nimic, așa că săgeata i-a lovit pe actori fix când se așteptau cel mai puțin.
Cu siguranță ți s-a întâmplat să îți placă atât de tare de cuplurile de pe micul ecran, încât să vrei ca actorii care-i joacă să rămână împreună. Asta nu se întâmplă întotdeauna, dar iată câteva cupluri a căror poveste de dragoste a început pe platourile de filmare.
Brad Simon și Billie Connelly. Cei doi actori s-au întâlnit pe platourile de filmare de la ”Sex/Life”, serial disponibil pe Netflix. La cât de bine au mers lucrurile între cei doi și la câtă pasiune a existat la scenele dintre ei, fanii deja se așteptau să formeze un cuplu.
Zendaya și Tom Holland formează cel mai fresh cuplu de la Hollywood. Fanilor nu le-a venit să creadă, dar dovada supremă a fost o imagine surprinsă de paparazzi în timp ce îndrăgostiții se sărutau în bolidul de peste 100k de euro al actorului.
Miley Cyrus și Liam Hemsworth. Cei doi actori s-au cunoscut în cadrul filmărilor pentru „The last song” în 2009.
Ryan Gosling și Rachel McAdams. Îndrăgiții actori din „The notebook” s-au îndrăgostit în timpul filmărilor pentru pelicula care îi face să plângă de fiecare dată chiar și pe cei mai sensibili.
Robert Pattinson si Kristen Stewart. Acest cuplu arată că nu mereu finalul este unul fericit, cel puțin în realitate.
Blake Lively și Ryan Reynolds. În iulie 2010, Blake și Ryan s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei Green Lantern. Atunci, actorul era căsătorit cu Scarlett Johansson, iar Blake era încă legată de colegul ei din serialul Gossip Girl, Penn Badgley.
Angelina Jolie și Brad Pitt. În vara anului 2004, Brad și Angelina s-au cunoscut pe platourile de filmare ale comediei „Mr. & Mrs. Smith”. Brad era atunci căsătorit cu Jennifer Aniston.
Nicole Kidman și Tom Cruise. Nicole l-a întâlnit pentru prima dată pe Tom în timpul audiției pentru filmul de acțiune „Days of Thunder”. „Îmi amintesc intrând cât de nervoasă eram. Când l-am văzut în mașina lui Porche, mi-am zis: nicio șansă, n-am să primesc rolul ăsta.”, a declarat Nicole.
Lucy Boynton și Rami Malek. Lucy și Rami s-au cunoscut pe platourile de filmare ale producției de mare succes Bohemian Rapsody. În discursul de acceptare a premiului Pal Springs, Rami a declarat: „Mulțumesc, Lucy. Ai fost aliata mea, confidentul meu și ești iubirea mea”.