Loredana și Ștefan Bănică, recital pe scena Next Star

O micuță concurentă pasionată de muzica populară le-a dat ocazia Loredanei și lui Ștefan Bănică să țină un recital de excepție în cea de-a doua ediție Next Star, difuzată sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1. 

Publicat: 28 mai 2021, 7:42

  La finalul reprezentației sale alături de un taraf, micuța Ana Maria a avut ocazia să facă parte dintr-un recital al Loredanei cu Ștefan Bănică. ”Este o colaborare de excepție cu Ștefan, de pe albumul meu . El are în sânge niște și le-a scos foarte bine”, a spus Loredana, în timp ce Dorian Popa a fost de-a dreptul vrăjit de moment. 

”Nu mă așteptam ca Loredana și Ștefan să fie atât de relaxați, de dezinvolți, de dornici să se joace cu copiii! Sunt în picioare amândoi și cântă cu Ana Maria pe scena Next Star! Mi se pare că este exact ce trebuie să facem noi aici, cu cei mici: să intrăm în lumea lor, să ne jucăm cu ei, să le arătăm că suntem din filmul lor, nicidecum niște jurați scorțoși!”, a spus Dorian Popa încântat.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, copii curajoși și talentați, care îi vor surprinde cu abilități uimitoare. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor. Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 pot vedea în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, în cel de-al zecelea sezon Next Star.

PARTENERI