Vă propunem să ne amintim împreună de cele mai tari jocuri ale copilăriei.
La Şotron nu trebuia decât să arunci o pietricică în fiecare căsuţă a şotronului, pe rând, şi să sari într-un picior, dus şi întors, prin fiecare în parte. Cel mai complicat era uneori să nimereşti să arunci pietricia în căsuţă.
Mima
Se formează echipe de cel puţin doi, iar câte un jucător din fiecare echipă mimează, pe rând, cuvinte alese de adversari. Iscusinţa sa şi imaginaţia trebuie să fie suficient de mari, cât să îi facă pe coechipieri să ghicească ce mimează, fără să scoată vreun sunet sau să arate către obiecte din jur, care ar putea reprezenta indicii.
Cine sunt eu?
Jucătorii scriu pe câte un bileţel numele unui personaj – real, fictiv, om sau animal -, iar hârtiile se împăturesc şi se amestecă bine. Pe rând, fiecare jucător trage un bileţel din grămadă şi îl arată celorlalţi, fără să vadă ce e scris pe el. Operaţiunea odată încheiată, trebuie să pună întrebări ajutătoare, pentru a obţine indicii care să-l ajute să afle ce personaj este.
Cum s-ar numi cele mai tari jocuri pentru Playstation dacă ar fi realizate în Vaslui!
Telefonul fără fir
Era un joc pe care de obicei hotăram să-l jucăm atunci când eram prea obosiţi să mai alergăm. Principiul era să ne spunem la ureche un cuvânt ales de primul jucător. Sau ce înţelegeam din el când ne venea rândul. De obicei, la ultimul din rând ajungea un cuvânt cu totul diferit de cel inţial. Dacă mai era un cuvânt! Ordinea jucătorilor se schimba de câte ori aveam chef, până ne plictiseam şi de „Telefonul fără fir”.
Măgăruşul
Citește și
Ariana Grande apare sub un nume diferit în noul său film, „Wicked”. Compozitoarea s-a împăcat cu tatăl ei după peste zece ani în care nu și-au vorbit
Avocații lui Sean „Diddy” Combs au solicitat un ordin de interdicție. Aceștia au susținut că martorii subminează dreptul artistului la un proces echitabil
Jennifer Lopez a arătat splendid la proiecția filmului „Unstoppable”. Cântăreața și-a pus în evidență picioarele tonifiate
Vă amintiţi cât de tare ne distram în faţa blocului sau în parcuri când încingeam câte un „Măgăruş”? Era atât de simplu şi distractiv! Nu trebuia decât să evităm ca mingea să ajungă la cel din mijloc. Altfel îi luam locul şi ajungeam noi cei care trebuia să ne „luptăm” să prindem „băşica”. Şi parcă nu mai era chiar atât de amuzant să fii tu cel fentat.
Raţele şi vânătorii
Când ne plictiseam să plimbăm mingea de la unii la alţii, ca la „Măgăruşul”, aveam oricând opţiunea „Raţele şi vânătorii”. Doi oameni aveau mingea (mai uşoară, dacă aveai noroc) şi încercau să nimerească „raţele” din mijloc, care trebuiau să se ferească atunci când erau luate la ţintă. Ca „raţă”, era important să nu ieşi din terenul desenat cu cretă sau delimitat de borduri. Raţele aveau trei vieţi, iar dacă reuşeau să prindă mingea mai primeau una. Doamne, ce mai chiote şi „măcăneli” scoteam, de-i exasperam pe bătrânii care voiau puţină linişte, măcar la orele prânzului.
VIDEO | Uită de ”Adevăr sau Provocare”! Ăsta e jocul de cuplu care a devenit VIRAL!
Leapşa
Ca să joci Leapşa, fie ea „pe căţărate” sau „pe ouate”, aveai nevoie de rezistenţă, nu glumă. Pentru că trebuia să alergi până îi prindeai pe toţi, dacă erai cel care „lua” leapşa, sau să fugi cât te ţineau picioarele de cel care voia să scape de ea.
Ţările
Aveam nevoie de puţină cretă şi de o minge. Desenam două cercuri, unul mare şi altul mic, în mijloc. Pe cel mare îl împărţeam apoi în câţi jucători eram, fiecare chenar primind numele unei ţări. Cel care începea jocul se plasa în mijloc, spunea „Să tragă, să tragă mâţa de coadă şi soarecele de urechi ţara cu numele de…” şi arunca mingea în sus. Toţi jucătorii fugeau, iar „ţara” al cărei nume era strigat trebuia să prindă mingea şi să strige „Stop!”. Atunci toţi trebuiau să se oprească, iar cel cu mingea mai avea dreptul să facă trei paşi către ce jucător voia şi să arunce spre el. Dacă îl nimerea, primea jumătate din ţara lui, dacă nu, pierdea jumătate din ţară, iar apoi relua jocul. Cei care pierdeau tot „teritoriul” ieşeau din joc, iar ultimul rămas era declarat câştigător.
Elasticul
Era un joc practicat mai mult de fete şi se juca în trei. Două dintre ele întindeau elasticul între ele, iar a treia trebuia să execute fără greşeală 10 exerciţii. Câştigătoare era cea care ajungea cel mai departe cu exerciţiile executate fără să se încurce.
Frunza
Era un joc poate uşor brutal, pentru că trebuia să te lupţi la propriu pentru a cuceri teritoriul advers, respectând traseul marcat în imagine. Dar nimeni nu se supăra când mai lua câte o trântă sau când ajungea zgâriat şi lovit în casă. A doua zi ieşea din nou afară şi se reluau ostilităţile.
Ascunsa
La acest joc trebuia să fugi şi să ştii să-ţi găseşti cele mai bune ascunzători. La început de joc se făcea numărătoarea. Cea mai populară era „Din oceanul Pacific / A ieşit un peşte mic / Şi pe coada lui scria / Ieşi afară dumneata”, dar dacă nu era niciun adult prin preajmă aveam noi şi alte „numărători” în repertoriu. Poezia se repeta până când rămâneau doi jucători. Acesta trebuia să numere cu faţa la pom sau la perete, iar la final spunea „Cine nu e gata îl iau cu lopata”. Pornea apoi în căutarea celorlalţi jucători, care trebuiau să rămână cât mai mult ascunşi. Primul găsit era la rând „să se pună”.
Evident, nu am uitat de „Baba Oarba”, „1, 2, 3 la perete stai”, „Pereţica”, „21” (preferat în special de băieţi) sau de „Lapte gros”, pe care îl jucam în special la şcoala, în clasă, până veneau profesorii sau până se spărgea tabla, dacă era din sticlă.