Lionel Messi a ajuns în Argentina cu trofeul din Qatar. Cum l-au întâmpinat fanii pe cel mai bun fotbalist din lume

Lionel Messi a pus mâna pe titlul la care a visat și el, dar și alți fotbaliști, o carieră întreagă. După o finală jucată împotriva unei echipe puternice precum Franța, Messi a câștigat finala Campionatul Mondial din Qatar. Și, așa cum era de așteptat, aterizarea fotbalistului în Argentina a fost unul dintre momentele spectaculoase ale acestui an.

Publicat: 20 decembrie 2022, 12:19
Lionel Messi a ajuns în Argentina cu trofeul din Qatar. Cum l-au întâmpinat fanii pe cel mai bun fotbalist din lume

Messi este, în prezent, cel mai bun fotbalist din lume, iar faptul că a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal este confirmarea supremă. Încă de când a pășit în teren, acesta și-a propus să aducă victoria Argentinei și a reușit. Spre dezamăgirea lui Mbappe, Messi, Di Maria și ceilalți coechipieri au dus trofeul în Argentina. În urmă cu câteva ore, fotbalistul și întreaga echipă au aterizat în Argentina, acolo unde acesta a fost primit ca un adevărat rege.

Încă din momentul în care s-a înscris golul de 11 metri, în Argentina a fost isterie. Milioane de fani au blocat străzile de peste tot și au scandat numele celui care a adus victoria în țară. Ba chiar unii dintre fanii lui Messi au mers la bunica acestuia la balcon și au făcut gălagie pentru a știi ce minune de nepot are. Meciul dintre Argentina și Franța a fost urmărit de milioane de persoane din întreaga lume, în aeroporturi, efectiv peste tot.

PARTENERI