Industria muzicală nu este deloc una ușoară, așa că nu puține au fost momentele în care unele dintre cele mai mari artiste de la noi au avut nevoie de sprijin și de sfaturi. Și cine ar fi fost mai pregătiți să facă asta pentru ele dacă nu tații lor. Relația Andrei cu tatăl ei este una dintre cele mai cunoscute de la noi, artista declarând de multe ori că îi datorează atâtea.
Uite cine și-a supravegheat copilul crescând pe scenă!
Unul dintre cei mai celebri tați din showbiz-ul nostru este Pavel Stratan. Acesta a umblat peste tot cu fiica lui, Cleopatra și încă mai au concerte împreună.
Poate una din singurele artiste care mai umblă cu părintele după ea peste tot este Nicole Cherry. Cei doi au o relație perfectă, mai ales că Cireşica provine dintr-o familie de muzicieni, iar părinții înțeleg de minune cu ce se mănâncă industria asta.
Un alt tată celebru în showbizz-ul românesc este tatăl Andrei. Alexandru Mihai a declarat la un moment dat că a fost body-guard-ul fiicei sale peste tot pe unde a umblat.
Tatăl Andreei Bălan a dat tonul. A fost tot timpul după fetele din trupa Andre pentru a le supraveghea, dar a fost și managerul și șoferul lor.