Liam Payne dă vina pe One Direction pentru eșecul lui. Iată prin ce a trecut artistul!

Se pare că succesul nu are efecte pozitive asupra tuturor. Liam Payne, fostul membru al formației One Direction a declarat că cea mai toxică perioadă din viața lui a fost cea în care cânta alături de colegii lui.

Publicat: 4 iunie 2019, 19:11

Liam a declarat pentru o celebră publicație că perioada alături de One Direction a fost o etapă toxică în viața lui și că nu ar vrea să mai treacă prin așa ceva niciodată. Din cauză că simțea că nu mai face față, artistul se refugiase în consumul de alcool.

 „Atunci când susții concert după concert și cânți în fiecare zi aceleași 22 de piese, chiar dacă nu ești fericit, cel puțin, trebuie să pari că ești. Este ca și cum ai îmbrăca un costum Disney, iar sub costum tu ești bucățele. Este greu să faci față unui succes precum am avut noi, cei de la One Direction. Din fericire, totul a revenit la normal acum, iar eu mă simt foarte bine.”, a declarat Liam.

Liam este conștient că nu este singurul care a trecut prin așa ceva: „Sunt mulți ca mine care trec prin așa ceva. Cred că este și vina industriei, oarecum.”

PARTENERI