Lady Gaga s-a metamorfozat în cel mai recent shooting pentru revista Vogue. Artista a îmbrăcat diferite ținute și a pozat în mai mult ipostaze, printre care și una nud. Gaga a urcat o parte din imagini pe Instagram, acolo unde fanii au copleșit-o cu aprecieri. Actrița din ”House of Gucci” a profitat de ocazie și a acordat unul dintre cele mai sincere interviuri despre rolul care i-ar putea aduce un Oscar.
”Lucrez la acest personaj de trei ani și trebuie să recunosc că de mai bine de un an și jumătate am stilul de viață al Patriziei Reggiani. Am vorbit nouă luni cu accentul ei atât pe platourile de filmare, cât și în afara lor. Mi-am decolorat părul și am început să trăiesc vânând lucrurile luxoase, așa cum îi plăcea ea. Habar n-aveam dacă Patrizia a fost fotograf, dar m-am gândit că ăsta ar fi fost un exercițiu bun. Așa că am început să pozez lucruri peste tot pe unde mă duceam. Mi-am dat seama că Patriziei îi plăceau lucrurile frumoase. Dacă ceva nu era frumos, ștergeam poza.”, a declarat Gaga pentru Vogue.
Filmul este programat să apară pe 24 noiembrie 2021, iar Lady Gaga le-a promis fanilor că îi va ține la curent cu toate schimbările care vor apărea și s-a ținut de cuvânt. Din distribuție face parte și Mădăina Ghenea, frumoasa româncă care a primit rolul Sophiei Lorren. Familia Gucci este pusă în scenă de cele mai mari nume ale industriei filmului, printre care Jared Leto, Al Pacino și Adam Driver, cel care s-a afișat deja cu Lady Gaga