La mulți ani, Gigi Hadid! Uite cinci lucruri pe care nu mulți le știu despre model!

Gigi Hadid se află în lumina reflectoarelor de câţiva ani, timp în care şi-a consolidat statutul în industria modei, devenind unul dintre cele mai bine-cotate modele ale momentului.

Publicat: 22 aprilie 2020, 17:07

Modelul a cucerit inima a milioane de fani și are o comunitate de 52 de milioane de urmăritori pe contul de Instagram. Astăzi, Gigi împlinește 25 de ani și până la vârsta aceasta a bifat multe reușite în carieră.

Uite câteva lucruri pe care nu mulți le știu despre iubita lui Zayn Malik:

1. Gigi Hadid şi Kendall Jenner sunt prietene bune, însă ceea ce probabil nu ştiai este că cele două au o legătură de familie – ce-i drept, cam îndepărtată şi cam întortocheată. Yolanda Foster, mama lui Gigi, este căsătorită cu producătorul de muzică David Foster, a cărui fostă soţie este compozitoarea Linda Thompson. Linda a fost în trecut căsătorită cu Bruce Jenner, Bruce fiind de asemenea tatăl lui Kendall Jenner.

2.  Deşi a devenit celebră abia în ultimii ani, Gigi este model încă de când la vârsta de numai doi ani! A fost descoperită de Paul Marciano (fondatorul brandului GUESS), care a introdus-o în campaniile GUESS Kids încă de când era bebeluş.

3.  Pe lângă legăturile de familie cu clanul Kardashian, supermodelul bifează şi legături cu personaje istorice. Gigi este descendentă a lui Daher el-Omar, conducătorul eyaletului Sidon (o provincie a Impreiului Otoman) în secolul al XVIII-lea.

4. Gigi adoră burgerii şi ouăle. Nu numai să le mănânce în oraş, ci şi să le prepare! Conform declaraţiilor ei, mănâncă în jur de 50 de burgeri pe an.

5. Gigi nu a renunţat la educaţie chiar dacă are un job care îi ocupă aproape tot timpul. Începând cu anul 2013, studiază psihologie criminalistică la colegiul New School din New York.

 

PARTENERI