Grace Moores are doar 8 ani, iar povestea ei a făcut înconjurul internetului. Fetița a fost diagnosticată cu o tumoare la creier în aprilie 2018. Fiind mare fană a lui Katy Perry, sora ei a încercat s-o ajute să-și îndeplinească visul de a o vedea pe artistă în carne și oase. A pornit o campanie pe Twitter, iar rezultatul a fost unul la care nimeni nu s-a așteptat: Katy i-a cântat fetiței live, chiar la ea acasă.
Grace a suferit o operație pe creier și nu a mai putut ajunge la concertul lui Katy Perry, așa că a venit Katy la ea. Puterea social media și-a spus cuvântul, pentru că postările cu hashtag-ul #helpGracemeetKatyPerry s-au viralizat și au ajuns până la artistă. Așa a aflat Katy de Grace și i-a oferit cea mai frumoasă surpriză din viața ei.