Katy Perry a fost numită ambasador al British Asian Trust

Anul 2020 a început cum nu se putea mai bine pentru Katy Perry. Artista a primit o distincție la care nu se aștepta din partea Prințului Charles.

Publicat: 5 februarie 2020, 22:08

Katy Perry a fost numită de către Prințul Charles ambasador al British Asian Trust. Artista este recunoscută pentru acțiunile ei caritabile și pentru activitățile pe care le face pentru a ajuta grupurile vulnerabile. De multe ori, Katy a susţinut drepturile copiilor ca ambasador UNICEF al bunăvoinţei.

British Asian Trust este o organizație înființată de către Prințul Charles în 2007 și are ca scop adunarea unui fond masiv pentru susţinerea eforturilor anti-trafic în Asia de Sud. 

”În cea mai recentă vizită a mea, am putut să mă întâlnesc cu prinţul de Wales şi alţi lideri în Mumbai şi am fost impresionată de planul lor solid, de la iniţiative în teritoriu până la strângere de fonduri, care ar urma să înjumătăţească rata traficului de copii”, a declarat Katy.

 

 

PARTENERI