Karmen, măsuri împotriva coronavirus. Artista a amânat botezul micuței

Din cauza faptului că numărul celor care au fost depistați cu coronavirus crește de la o zi la alta, Karmen și Bogdan Căplescu, soțul ei, au luat decizia de a amâna botezul fiicei lor, Sofia Rossa Maria, ce urma să aibă loc în această lună.

Publicat: 12 martie 2020, 20:57

Karmen și Bogdan stabiliseră ca luna martie să fie luna în care Sofia Rossa Maria să fie creștinată, însă, din cauza coronavirusului, cei doi s-au văzut nevoiți să amâne evenimentul, petrecerea urmând să aibă loc într-o dată stabilită ulterior. Din cauza măsurilor speciale de protecție, ar fi fost imposibil ca botezul fetiței, unde s-ar fi adunat sute de invitați, să aibă loc.

La începutul anului, la doar câteva luni după ce Karmen devenise mamă, au început să apară deja zvonuri despre despărțire. Karmen a simțit nevoia să clarifice lucrurile și să nu mai lase loc de speculații. „Doamne, nici nu se pune problema să ne despărțim. Noi tocmai ne-am mutat la casă nouă și stăm singuri, acum. E o mare schimbare. Avem copilul așa de mic, cum să ne despărțim.”

 

 

PARTENERI