Kanye West strikes again! Rapperul susține că fosta lui soacră a avut o aventură cu un artist celebru

Kanye West atrage scandalurile ca un magnet. De data asta, rapperul a lăsat lumea modei în pace și și-a îndreptat atacul spre familiei fostei soții. Ye nu s-a cenzurat deloc, iar cele mai recent declarații au aruncat în flăcări lumea mondenă de peste Ocean.

Publicat: 18 octombrie 2022, 13:00
Hepta

Două dintr-o lovitură, așa se poate traduce cel mai recent scandal al lui Kanye West. Toată lumea știe că acesta și-a pus colegii de breaslă și nu numai în cap de fiecare dată când a declarat ceva. Acum, Ye s-a legat de fosta lui soacră și de unul dintre rivalii lui mai vechi, Drake. Potrivit spuselor lui Kanye, Kris Jenner și Drake ar fi avut o aventură. Declarațiile au fost făcute în podcastul „Gold Digger”, acolo unde Ye a spus „Drake f–k ya baby mama’s mama.”

Momentan, Kris Jenner nu a reacționat deloc. Nici partenerul ei, Corey Gamble nu a avut nimic de spus. Totuși, Kanye i-a cerut iertare lui Corey, punând totul pe seama faptului că „bănuiesc că știai deja”. Multe voci susțin că scandalul abia a început, iar familia Kardashian va ieși cât de curând la înaintare cu declarații.

Săptămânile trecute, Kanye West s-a certat cu jurnalista de la Vogue

Rapperul nu a avea cum să lipsească de la Paris Fashion Week. După ce a defilat pentru Balenciaga, rapperul a arătat lumii întregi colecția Yeezy. Acela a fost punctul culminat în care toți cei prezenți în sală și nu numai au răbufnit. Deși este un rapper de culoare, Kanye a decis să își îmbrace întreaga echipă în tricouri cu mesajul „White Lives Matter”.

Gabriella Karefa Johnson, editorul global de la Vogue a fost și ea prezentă în public. Aceasta nu s-a putut abține și a postat pe Instagram ce crede despre defilarea lui Kanye, dar și despre mișcarea lui. Totul a venit la scurt timp după ce Ye a declarat că „Black Lives Matter” a fost o mascaradă. Și nu s-a oprit aici. În postările care au fost șterse, fostul partener al lui Kim Kardashian a atacat-o pe Gabriella, spunând că cizmele purtate de ea nu ar fi deloc pe placul Annei Wintour.

În scandal s-a implicat și Gigi Hadid. Modelul i-a luat apărarea Gabriellei, iar replicile contra lui Ye nu au fost deloc unele blânde. „Ți-ai dori să ai măcar un pic din inteligența ei. Nu ai nicio idee! Crezi că „onoarea” de a fi invitată la show-urile tale nu îi permite să își spună părerea?! Ești un bully și o glumă de om!”, a scris Gigi, vizibil revoltată.

PARTENERI