Justin Bieber și-a deschis sufletul într-o scrisoare pentru fani. Motivul pentru care și-a anulat turneul

După aproape două săptămâni de speculații, Justin Bieber a dat, în sfârșit, cărțile pe față, și a spus de ce și-a anulat următoarele concerte din turneu. 

Publicat: 3 august 2017, 7:00

Pe 24 iulie, echipa lui Justin Bieber anunța că artistul își anulează concertele rămase din turneul Purpose, dar fără să spună un motiv clar. De atunci presa a tot speculat, ba că Biebs s-ar îndrepta spre calea bisericii, ba că renunță la muzică definitiv. Acum, artistul a hotărât să spună adevărul și a postat o scrisoare luuungă pe Instagram.

„Sunt foarte recunoscător pentru această călătorie alături de voi toți. Sunt recunoscător pentru turnee, dar mai ales pentru că trec prin viață alături de voi… Iau o pauză acum pentru că îmi doresc o carieră durabilă, dar am nevoie și ca mintea și inima mea să fie bine. Ca să pot deveni bărbatul care îmi doresc să fiu, soțul și tatăl care îmi doresc să fiu, în cele din urmă”, a spus Biebs.

Aici poți citi toată scrisoarea, care a adunat aproape un milion de like-uri pe Instagram în câteva ore. 

 

PARTENERI