În cadrul unui interviu pentru Apple Music, Justin a vorbit despre relația pe care a avut-o înainte de a se căsători cu Hailey Baldwin. ”Cred că am fost rănit din relația trecută… în relația anterioară, am fost nebun, am fost iresponsabil. Cu Hailey mi-am luat timpul necesar să mă refac și să mă concentrez asupra mea și să încerc să iau deciziile corecte. Și da, am devenit mai bun”, a declarat Justin Bieber.
În ianuarie, Selena Gomez a declarat că piesa ”Lose You to Love Me” a fost un mod prin care și-a luat rămas-bun de la relația cu Bieber. ”Sunt foarte mândră de piesa asta. Nu este o melodie despre ură, ci una care spune că am avut ceva foarte frumos și niciodată nu voi nega asta. A fost foarte dificil, dar sunt fericită că s-a terminat. Am fost o victimă a abuzului emoțional. A trebuit să găsesc o cale să înțeleg asta abia când am devenit adult. Și a trebuit să înțeleg alegerile pe care le-am făcut. Este periculos să stai într-o mentalitate de victimă. Sunt foarte mândră să pot spune că am găsit puterea să trec peste asta cu foarte multă grație. Mă simt minunat. Sunt sub tratamentul de care am nevoie. Trebuie să ai grijă mereu de sănătatea ta mintală. Este ceva la care voi continua să lucrez. Sunt zile în care îmi este greu să mă ridic din pat și am atacuri foarte mari de anxietate. Încă se mai întâmplă asta.”