Justin Bieber a declarat război unui brand de haine mass market. Imaginea artistului a fost folosită fără acordul lui

Rareori îl vedem pe Justin Bieber supărat sau nervos. Ei bine, recent, artistul a aflat că un celebru magazin de haine mass market i-a copiat imaginea și s-a folosit de ea fără acordul lui. Deși colecția este mai veche, la Biebs abia acum a ajuns informația.

Publicat: 20 decembrie 2022, 11:17
Justin Bieber a declarat război unui brand de haine mass market. Imaginea artistului a fost folosită fără acordul lui

Justin Bieber are fani în întreaga lume. Milioane de admiratori cumpără merch-ul lui Biebs care se vinde ca apa caldă. Iar, pentru cei care nu reușesc niciodată să pună mână pe ceva semnat de Justin, magazinele mass market au venit cu soluția. Produse mult mai mult și mai accesibile, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Ei bine, se pare că Biebs nu este deloc de acord cu asta și a dat cărțile pe față. Nimeni nu i-a cerut acordul pentru a-i fi preluată imaginea, așa că îi sfătuiește pe fani să nu mai cumpere astfel de haine sau accesorii.

„Nu mi-am dat acordul asupra niciunui dintre merch-urile pe care H&M le-a pus la vânzare. Totul s-a întâmplat fără permisiunea mea. Eu nu aș cumpăra așa ceva dacă aș fi în locul vostru. Merch-ul lansat de H&M este un gunoi și nu le-am dat acordul. Nu-l mai cumpărați”, a spus Justin pe Instagram.

De unde se inspiră Justin Bieber pentru piesele sale

 Artistul are multe proiecte în pregătire, dar nu a vorbit despre ele, ci despre alte aspecte mult mai personale. Bieber și Hailey au avut o perioadă agitată, mai ales după episodul în care modelul a ajuns la spital, iar el a fost diagnosticat cu Ramsay Hunt.

Într-un interviu, Justin a subliniat încă o dată, cât de mult ține la soția sa, dar și cât de mult îl ajută în procesul de creație.

„Cred că pentru toată lumea, relațiile sunt destul de greu de gestionat. Relațiile mele mi-au inspirat muzica și am compus multe piese cu gândul la relațiile mele. Dragostea m-a inspirat de fiecare dată și sunt de părere că iubirea este fundația tuturor lucrurilor. Am spus-o de mai mult ori, Hailey este prioritatea mea, înainte de orice lucru.”

PARTENERI