Documentarul despre Jonas Brothers se numeşte „Chasing Happiness” și cuprinde imagini din copilăria celor trei, imagini în exclusivitate din culise, dar şi din concerte. De asemenea, vor fi prezentate şi momente individuale, din perioada în care aceştia nu au mai format o trupă.
Cei trei băieți au fost însoțiți de Priyanka, Sophie și Danielle Jonas, care s-au întrecut în ținute cât mai spectaculoase. Ceea ce i-a încântat cel mai mult pe fani a fost faptul că frații s-au fotografiat alături de părinții lor.
„Acest documentar sper să reunească anumite familii care, la un moment dat, au trecut prin clipe grele”, a declarat Nick Jonas la premiera documentarului.