Se pare că Sophie era în depresie în momentul în care l-a cunoscut pe soțul ei, iar Joe a fost alături de ea în fiecare clipă și a ajutat-o să treacă peste toate momentele proaste din viața ei. „Nu pot fi cu tine până nu te vei iubi pe tine. Nu pot să te văd iubindu-mă pe mine mai mult decât te iubești pe tine! „, i-a spus Joe soției lui prima dată când s-au cunoscut și acest lucru i-a salvat viața artistei…sau cel puțin așa a declarat ea.
Sophie a avut mari probleme cu modul în care arăta, cu pielea ei și nu mai mânca așa cum ar fi trebuit, iar asta i-a agravat situația. Se pare că artista a refuzat mai multe roluri doar pentru că a pierdut foarte mult în greutate în acel moment.