JO a fost invitata Alexandrei Ungureanu la emisiunea pe care aceasta o realizează în online. Artista a povestit multe întâmplări legate de carieră, dar și unele episoade mai puțin fericite. De exemplu, foarte puțini sunt cei care știu că JO putea să moară dacă prindea zborul Jakarta – Bali. Avionul care trebuia să o ducă pe vedetă la destinația s-a prăbușit și nu au existat supraviețuitori. Din fericire, totul s-a întâmplat când JO era acasă pentru că aceasta nu a mai reuțit să prindă acel zbor.
„Faza e că eu după am fost și la o tipă din asta de dă în Tarot și mi-a zis, fără să știe nimic despre chestia asta. Vai, peste ce accident ai trecut! Vai, cum te-a ocolit! Pe mine nu m-a ferit doar cu zborul, a încercat să-mi dea semne cu mult înainte. Mi s-au anulat trei bilete de avion la rând. Mi-am luat și al patrulea bilet, apoi am ieșit fals pozitiv la testul PCR.
Anul trecut, trebuia să fiu în zborul Jakarta – Bali. Zborul intern s-a prăbușit, nu există supraviețuitori, s-au găsit rămășițe. Îți dai seama cum a fost pentru mine? Tot am o frică. N-a fost ceva sumbru pentru că, practic, s-a întâmplat ceva bine. De asta nici nu am avut nevoie de recuperare. Îți rămâne ceva în suflet. Puteam să fiu acolo. Tot răul e cel mai bun bine, cumva. Totul se întâmplă cu un motiv.” a spus JO la „Duet cu Alexandra”.