Jasmina Negrea Drăgan, finalistă în sezonul nouă iUmor

Jasmina Negrea Drăgan se va întâlni în marea finală cu ceilalți zece preferați ai telespectatorilor de până acum: Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja, Ștefan Nistor, Mădălin Ghioc, Cristi Manolescu, Alin Georgescu, Gabriela Porumbacu, Mihai Tasici și Petre Dănuț Irinel.  

Publicat: 23 noiembrie 2020, 19:47

Jasmina Drăgan sau King Jasmin, după cum a devenit cunoscută mai întâi pe Instagram și Tik Tok, i-a atras stenția și Deliei cu postările sale în social media, ca atare jurata a fost foarte bucuroasă să o vadă pe scena iUmor. ”A ajuns aici la recomandarea mea, am simțit că în sfârșit ne cunoaștem”, a spus jurata. Cu relaxarea care o caracterizează, Jasmina i-a făcut să râdă atât pe cei trei jurați, cât și pe cei de acasă, care au trimis-o direct în finală. ”Mi-a plăcut cel mai mult! Viața așa ar trebui să arate!”, a spus încântat Mihai Bendeac.

Cel de-al nouălea sezon iUmor se apropie de final, dar nu înainte a-și răsfăța fanii cu o ediție specială de roast, ce va fi difuzată duminică, 29 noiembrie, dată la care Antena 1 aniversează 27 de ani de existenţă pe piaţa media. Ajunși la sezonul nouă al emisiunii iUmor, jurații ar fi putut fi tentați să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audițiilor concurenții le-au dovedit că nu pot fi mai departe de adevăr. Mai mult, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi surprinși duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, de nume mari din viața publică din România care vor urca pe scena iUmor pentru a-i ”perpeli” la foc mic. De la Irinel Columbeanu, la Cezara Dafinescu și de la Florin Ristei și Sebastian Coțofană, până la Rodica Popescu Bitănescu și Irina Margareta Nistor, invitații vor sta în fața juraților iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulți ar îndrăzni să le rostească. Sau cel puțin nu de față ce ei!  

 

PARTENERI