Am ales trei telefoane, de la primii trei producători la nivel mondial: Apple, Samsung și Huawei. Un telefon premium, un telefon aproape premium și un telefon ceva mai ieftin. Haideți să vorbim despre ele.
iPhone Xs Max este actualul flagship al celor de la Apple. Este cel mai mare și cel mai bun din ecosistemul Apple. Știu la ce vă gândiți: parcă vorbeam de telefoane sub 1000 euro. Probabil nu ați observat, dar prețurile pentru telefoanele Xs de la Apple au scăzut neobișnuit de mult. Una dintre constantele telefoanelor Apple este faptul că își mențin valoarea pentru o perioadă destul de lungă, dar nu este și cazul variantelor Xr, Xs și Xs Max. Valoarea lor nu a scăzut datorită calității telefoanelor, ci pentru că nu au venit la pachet cu inovații deosebite. iPhone Xs Max este un telefon grozav, cu un display de excepție, baterie extrem de bună, iar camerele foto sunt cel puțin la fel de bune ca telefoanele lansate anul acesta. Un alt avantaj, deloc de neglijat sunt actualizările softului. Aveți garantate actualizări prapide pentru foarte mulți ani, spre deosebire de telefoanele cu Android care se mișcă mult mai greu din acest punct de vedere. Dintre cele trei telefoane despre care ne-am propus să vorbim astăzi, acesta este cel mai scump, dar merită fiecare bănuț. Pe site-uri de anunțuri vânzări îl găsiți sigilat chiar și la 3600 lei. Nu sunt bani puțini, de aceea, ar fi bine să aveți și o husă iPhone Xs Max pentru a-l proteja de zgârieturi și nu numai, iar astfel, valoarea lui va scade mult mai puțin. Una este să vinzi un telefon cu zgârieturi și alta este să vinzi un telefon care arată impecabil.
Al doilea telefon ce merită să îl luați în considerare este Samsung S10e. Acesta face parte din noua generație premium lasată de Samsung, iar mulți consideră că acesta este telefonul ce oferă cel mai bun raport preț/calitate dintre toate cele trei lansate (Samsung S10e, S10 și S10 Plus). Acesta bifează două din cele trei cerințe: display excepțional și camere foto de top. Practic, camerele foto sunt cele de pe S10 și S10 Plus, singura diferență fiind dispariția camerei ultra wide. Dar chiar și așa, nu veți fi dezamăgiți dacă faceți o astfel de achiziție. Bateria poate trage un pic telefonul în jos, dar asta doar dacă o comparăm cu bateriile de pe telefoanele mai mari. Altminteri, la o utilizare normală, ar trebui să treacă ziua fără să fie nevoie. La fel ca și la iPhone Xs Max, și S10e are încărcare wireless, ceea ce reprezintă un mare bonus. În plus, fiind mai mic, noul telefon de la Samsung se potrivește mai bine în mână și nu veți întâmpina probleme în a ajunge ușor cu degetul în colțul opus al telefonului. Ca și preț, chiar dacă este lansat acum ceva mai mult de o lună, acesta a scăzut mult, putând fi achiziționat chiar și la 2700 lei sigilat cu factură și garanție. Fără doar și poate este un best deal. La fel, recomandăm să căutați o husa Samsung S10e pentru a-l proteja și pentru a-i oferi look-ul pe care îl doriți.
Și am ajuns la ultimul telefon de pe listă, Huawei P Smart 2019. Huawei ne-a obișnuit ca în ultimii ani să aducă pe piață telefoane de senzație, mai ales în ceea ce privește camerele foto și bateriile. Deși la nivel de camere, Huawei P Smart 2019 nu impresionează, bateria și display-ul sunt atuurile sale. Display-ul oferă o acuratețe a culorilor deosebită, iar bateria va trece lejer de o zi de utilizare. În ceea ce privește puterea de procesare, P Smart 2019 utilizează procesorul de pe Huawei Mate 20 Lite, un procesor foarte bun, chiar dacă nu e la nivelul flagship-urilor actuale. Ținând cont de faptul că veți găsi acest telefon la prețuri sub 1000 lei, este o variantă de luat în considerare. Și pentru că este un telefon ieftin, vă vor rămâne bani pentru a-i oferi accesorii care să-l scoată și mai mult în evidență. O husă Huawei P Smart 2019 ar putea fi exact ceea ce vă doriți pentru a vă diferenția.
Voi ce telefoane ați recomanda?