Timp de trei săptămâni, INNA a fost provocată să stea în aceeași casă cu cei mai buni prieteni ai ei. Artista nu se plictisește, iar asta le-a arătat și fanilor. INNA postează zilnic vloguri din Dance queen’s house, iar urmăritorii ei au putut vedea cum se distrează artista, dar și cât de mult se lucrează la un album de succes.
INNA își iubește foarte mult prietenii, iar Anca este bff-ul artistei de mai bine de 15 ani. INNA o apreciază pe Anca pentru susținerea pe care i-o oferă mereu, dar și pentru încrederea pe care o poate avea în ea. Acum, artista s-a gândit să îi facă o surpriză și a organizat un party de gender reveal. INNA a avut pile la medicul Ancăi și a aflat prima sexul bebelușului. Artista este maestră în organizarea surprizelor, așa că pe lângă petrecere, i-a mai invitat și pe părinții Ancăi să ia parte la marele moment.
„Speram și mă așteptam să fie fetiță. Nu sunt dezamăgită că e băiat, chiar mă bucur pentru Adrian, că el asta își dorea.”, a declarat Anca.