INNA a participat la Tomorrowland la invitația lui Timmy Trumpet (DJ-ul numărul 9 în lume, conform Top 100 DJ Mag). Artista va lansa, în curând, o piesă care a fost ascultată în premieră de cei prezenți la festival. Pe aceeași scenă, se aflau și Dimitri Vegas și Like Mike, DJ-ii care sunt pe poziția numărul 5 în top 100 DJ Mag.
”A fost o experiență fabuloasă, super cool. Am trăit la intensitate maximă momentele de pe scenă, în fața unui public numeros, energic, iubitor de muzică electronică, alături de Timmy Trumpet, Dimitri Vegas și Like Mike”, a spus INNA.
INNA, record 10 miliarde de vizualizări
INNA este unul dintre cei mai de succes artiști din România. Cu o carieră impresionantă și la nivel internațional, INNA a atins un nou prag important. Și anume, 10 miliarde de vizualizări și de stream-uri.
Acesta reprezintă și un record pentru un artist român. La asta se adaugă și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume; colaborări cu artiști români și internaționali relevanți cum ar fi J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.
Tot anul acesta, INNA a marcat o nouă reușită. Este artista cu cele mai multe clipuri pe YouTube (269) ce depășesc 1 milion de vizualizări din lume, conform Kworb. În plus, este și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (exceptând UK).
După ce a cucerit topurile muzicale din Europa cu hitul „Up”, regina muzicii dance, INNA, a lansat un nou single „Magical Love”, pentru care va lansa în curând și videoclip oficial.