Competiția pentru amuletă și Joker îi va pune pe concurenți față în față cu cele mai dulci provocări pe care le-au avut până acum pe Drumul aurului. Dar cum la America Express probele pot ascunde capcane, echipele vor descoperi curând că… orice desert oferit pe tavă în această competiție se plătește scump! Pentru prima imunitate se vor bate recorduri personale: de la munca în construcții sau în localurile din orașul mexican Orizaba la sesiuni sportive intense, sarcinile care urmează sunt pe măsura caloriilor consumate. ”Faptul că mai este o singură etapă din Mexic mă face să mă simt mândru că am ajuns până aici. Sunt curios ce mai avem de descoperit în Mexic. Chiar mă întreb ce mai putem face în această ultimă etapă”, a declarat Jean Gavril la începutul cursei. ”Mi se pare că am rămas în concurs cu cele mai puternice echipe. De acum nu-mi pot imagina ce echipă va ieși din competiție”, a spus Bie Adam.
Cea dintâi întrecere din această seară va fi una intensă, care le va aduce concurenților experiențe neprevăzute. Astfel, Andreea Bălan și Andreea Antonescu vor trăi senzațiile tari ale unei curse cu un șofer daltonist, care nu poate distinge roșul de verdele semaforului. ”Numai nouă putea să ni se întâmple chestia asta! Omul chiar nu vedea semaforul. Ferească Dumnezeu, a trecut pe roșu!”, a fost reacția Andreei Antonescu. De partea cealaltă, echipa formată din Puya și Melinda se va confrunta cu episoade tensionate chiar în mijlocul celei mai dulci probe de la America Express. ”Noi, în loc să lucrăm împreună, ne certăm”, a spus Puya. ”Mie nu-mi convine cum faci tu lucrurile!”, a fost una dintre replicile Melindei. Presiunea care apasă pe umerii concurenților este din ce în ce mai mare, iar asta se va vedea și la finalul trepidant al cursei.
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Puya și Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, Bie Adam și mama ei, Mihaela sunt vedetele care au rămas pe Drumul aurului în competiția pentru premiul de 30.000 de euro și mult râvnitul titlu de câștigători ai celui mai spectaculos reality show din România. Ritmul crește în cea mai periculoasă aventură de la capătul lumii! Care sunt primele trei echipe care ajung la Irina Fodor în prima întrecere din etapa a patra a competiției telespectatorii vor descoperi în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:00. Tot în această seară, telespectatorii vor urmări și jocul pentru amuletă și Joker, aflând echipa câștigătoare. Iar ediția va continua furtunos cu startul cursei pentru imunitatea care oferă biletul pentru Guatemala.