“Voi fi una dintre cele două noi mame cu copil, care va intra în acest proiect ce își începe cel de-al doilea sezon pe data de 14 ianuarie, împreună cu Isabela. Am început deja filmările. Isa este într-un extaz total. I s-a părut cea mai tare chestie din lume. Şi pentru mine este o premieră, a venit ca un balsam pentru suflet, ca un pansament, dar nu am emoţii! Vă anunț oficial că din data de 14 ianuarie, de la ora 21:00, ne vom vedea în sezonul 2 al emisiunii ”Mămici de pitici, cu lipici”, a declarat Oana Roman.
Şi Cristina Şişcanu a primit cu mare bucurie propunerea de a se alătura acestui proiect: “Mă bucur foarte mult că fac parte din reality show-ul Mămici de pitici, cu lipici! Într-adevăr, eu cumva am copii de toate vârstele, şi de 23 de ani, şi de 17 ani şi un copil de 3 ani şi 8 luni, Petra, aşa că pot să spun că am trăit alături de ei mai multe etape din dezvoltarea lor. Dar cel mai important este că vom face schimb de experienţă noi între noi, mamele implicate în acest proiect, dar şi cu telespectatoarele noastre. Sunt convinsă că va fi o experienţă foarte constructivă, atât pentru mine, cât şi pentru Petra. Iar pe telespectatori îi invit să se uite cu atenţie, cu ochi vigilenţi şi să analizeze care dintre mămici se comportă aşa cum ar trebui cu cei mici. E greu să spui cum ar trebui să facă o mama astfel încât să îşi crească copilul cât mai bine, dar putem să ne dăm cu părărea astfel încât să creăm o competiţie savuroasă între mămicile care participă!”, a declarat Cristina Şişcanu.
Astfel, Iza, micuţa Antonia, Milan si Răzvănel, deja cunoscuţi pentru boroboaţele si creativitatea lor îşi măresc gaşca de pitici! Isabela, fiica Oanei Roman şi Petra, fetiţa Cristinei Şişcanu alături de mamele lor vor aduce sarea şi piperul în cel mai nou sezon al reality show-ului Mămici de pitici, cu lipici, începând cu 14 ianuarie, de la ora 21:00 la Antena Stars. În prima săptămână, telespectatorii vor putea urmări patru episoade, de joi până duminică, urmând ca din a doua săptămână, reality show-ul să fie difuzat de vineri până duminică, de la ora 21:00, la Antena Stars.