Începând de luni, 17 mai, ”După noi, gunoiul – o problemă greu de aruncat”, o nouă serie de reportaje în exclusivitate la Observator 19.00, cu Alessandra Stoicescu

Observator 19 demarează luni, 17 mai, o nouă serie de reportaje în exclusivitate privind una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă în prezent omenirea, în general, şi România, în special: gestionarea gunoiului şi a deşeurilor. „Seria aceasta de materiale este, de fapt, despre ce lume le lăsăm copiilor noştri. Suntem îngropaţi în deşeuri. De câteva luni, Observator urmăreşte fenomenul care, în ultimă instanţă, pe unii îi ucide, în timp ce pe alţii îi îmbogăţeşte. Şi nu putem să stăm şi să privim cum ne condamnăm singuri”, a declarat Alessandra Stoicescu. 

Publicat: 14 mai 2021, 12:32

Devine tot mai evident faptul că gunoiul are un efect de bumerang şi orice se aruncă fără a fi reciclat sau neutralizat se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră iar cele mai afectate vor fi generaţiile următoare. Fiecare pungă aruncată aleator, fiecare sac de deşeuri medicale dosit pe un câmp, ca să fie costurile mai mici, fiecare recipient de ulei uzat scurs într-un râu sau direct în pâmănt va fi plătit scump. 

Reciclarea ar fi un prim pas, însă studiile dovedesc faptul că românii reciclează de 10 ori mai puţin decât le cere Uniunea Europeană, ajungându-se la zeci de depozite de deşeuri neconforme şi mii de puncte pe harta României unde companii, primării şi localnici aruncă deşeuri de-a valma. Tocmai de aceea, Observatorul începe campania „După noi, gunoiul – O problemă greu de aruncat”, în primul rând cu scopul de a afla ce se întâmplă cu gunoiul.  În vizorul Observator sunt toţi cei care nu îsi fac treaba aşa cum s-au angajat sau au fost angajati sa o facă, mai ales că  deşeurile, natura, apa şi aerul sunt cele patru capitole la care România e „repetenta” Europei. 

Ajutorul românilor este cel mai important element al campaniei. Secţiunea Fii Observator, de pe pagina observatornews.ro este locul unde telespectatorii pot semnala această problemă, punând umărul la construirea unui viitor mai curat şi mai sănătos.

PARTENERI