Începând de joia aceasta, la Antena 1, Un nou personaj incomod se infiltrează în povestea serialului Adela

Cele mai noi episoade ale serialului Adela, difuzate joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1, aduc în atenţia telespectatorilor un nou personaj, pe cât de incomod, pe atât de comic, care va avea un rol important în afacerea familiei Andronic – televiziunea Smart Act.

Publicat: 2 martie 2022, 9:21

Astfel, începând din această săptămână, actorul Andrei Barbu va juca rolul lui Marius Ionescu, un individ aflat pe o poziţie de conducere în cadrul televiziunii familiei Andronic. „Marius Ionescu este, cu siguranţă, un personaj incomod. Deocamdată nu pentru toată lumea, ci doar pentru cei care lucrează sau pretind că lucrează la televiziunea Andronicilor. Pe scurt, Ionescu pune bețe în roate, iar pentru mine e o mare bucurie să îl ajut să facă asta!”, a declarat Andrei Barbu. 

Actorul nu este deloc străin de platourile de filmare de la serial. Dacă telespectatorii şi-l pot aminti din rolul lui Dănuţ, în serialul Sacrificiul, în proiectul Adela, Andrei este implicat încă din primul sezon, făcând parte şi din echipa de producţie, ca script supervisor şi acting coach.  „Făcând parte din echipa serialului Adela, a fost cu atât mai simplu să înțeleg lumea în care se învârte Ionescu și să-i acord spațiu și timp pentru a-și exprima opiniile”, a mai completat el. Ce se va întâmpla cu personajul lui şi, mai ales, ce relaţie va avea acesta cu ceilalţi angajaţi ai televiziunii, dar şi cu patronii acesteia, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade ale serialului Adela, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. 

 

PARTENERI