Campania este prilejul perfect pentru fiecare telespectator ca să îşi surprindă partenerul de viaţă. Astfel, până pe 24 februarie inclusiv, aceştia se pot înscrie pe site-ul emisiunii, http://a1.ro/neatza-cu-razvan-si-dani/, în secțiunea specială destinată acestui concurs, cu o fotografie de cuplu şi povestea lor de iubire.
„Dacă sunteţi îndrăgostiţi, dar nu neapărat în secret, vă puteţi înscrie la concursul nostru. Puteţi face asta din mai multe motive: unul, că la Super Neatza ne place să ne super distrăm şi să dăm cărţile pe faţă, altul, că poate vreţi să o spuneţi şi altfel, nu doar cu -ul de pe Whatsapp… La sfârşitul campaniei, pentru că în toată luna februarie noi suntem organizaţi pe dragoste, puteţi câştiga un dormitor întreg!”, a declarat Dani, în vreme ce Răzvan a completat: „În secţiunea Neatza de pe a1.ro găsiţi detalii despre . Aşteptăm poveştile voastre însoţite de poze, pentru că vrem să ştim, cine a făcut primul pas, cum a fost prima întâlnire, să ne daţi hint-uri, unde putem să vă găsim în social media!”.
De-a lungul timpului, îndrãgita echipã a matinalului a făcut emisiunea de la mare sau de pe pârtia de schi, a transmis de pe apã sau din aer, au locuit o sãptãmânã într-un mall în scopuri caritabile şi şi-au transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori au avut ocazia. Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, au reuşit chiar să construiască un platou excepțional în unul din cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune, sau au transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei.