Billie Eilish a avut un an plin. Artista a lansat album nou, documentar, iar acum își face debutul în industria parfumurilor. Billie și-a anunțat fanii că la începutul lunii noiembrie parfumul va fi disponibil în toate magazinele de specialitate. Sunt foarte încântată să vă prezint primul meu parfum. Este mirosul pe care l-am căutat eu ani la rând. Parfumul acesta face parte din existența mea și îmi doream de mult timp să creez un parfum care să îmi aducă la viața toate ideile. Este unul dintre cele mai palpitante lucruri pe care le-am făcut vreodată. De abia aștept să fie al vostru!”, a scris Billie pe Instagram.
La sfârșitul lunii septembrie, Billie Eilish a revoluționat industria de încălțăminte și deja se poate lăuda cu prima colecție vegană. Este vorba despre două perechi de Air Jordan care au venit într-o serie limitată de culori, mai exact, bej și lime. Cei care o adoră pe Billie i-au pus deja în wishlist, doar că nu toată lumea a înțeles care este fază cu ”încălțăminte vegană”. Ei bine, Billie a vrut să spună că încălțămintea care poartă semnătura ei este realizată din piele sintetică și materiale reciclate.