În ultima perioadă, Demi Lovato a renunțat definitiv la inhibiții și este mai încrezătoare ca niciodată. Artista a trecut prin momente grele după despărțirea de logodnicul ei, dar se pare că lucrurile au revenit la normal, iar Demi este mai fericită ca niciodată. Fosta membră Disney a decis să își răsfețe fanii cu un shooting special, iar imaginile merită milioane de like-uri.
Demi Lovato a lucrat din nou cu Tyler și a realizat unele dintre cele mai frumoase shooting-uri din întreaga ei carieră. ”Acum 10 ani am lucrat pentru prima dată cu Demi, iar imaginile au ajuns peste tot și au devenit instant virale. Când m-a întrebat dacă vrem să colaborăm din nou, bineînțeles că am spus da. De data asta totul a fost diferit. Amândoi am evoluat, atât ca artiști cât și ca oameni, așa că am fost încântat să văd cum decurge tot și ce imagini vor ieși”, a declarat fotograful.