Buclele lejere te duc cu gândul mai mult la vară, dar cine a zis că nu poţi să arăţi la fel de fresh si toamna?
Bretonul se poartă şi toamna asta. Chiar dacă ai părul ondulat! Ai crezut mereu că aşa ceva nu e pentru tine din cauză că bretonul nu ar sta niciodată cum trebuie? Forget it! Sezonul ăsta merge şi un breton care nu arată ca şi cum tocmai a ieşit din placa de îndreptat părul 😉
Cărarea într-o parte revine la modă! A fost pe toate podiumurile de prezentare a trendurilor pentru toamna 2017, deci feel free să o foloseşti şi tu. Merge cu orice ţinută, chiar dacă îţi prinzi părul sau îl laşi liber.
Cocurile vintage, mai simple sau mai complexe, vor fi peste tot sezonul ăsta.
Părul scurt (cât mai scurt) e „vedeta” toamnei. Asta dacă ai curaj să faci o schimbare radicală şi vrei să te coafezi cu prosopul 😉
Tunsorile „în scări” sunt trendul pentru tipele care nu vor să renunţe la părul lung. Îţi încadrează bine faţa şi dau volum la vârfuri, indiferent de coafura pentru care optezi.