Barack Obama și-a publicat acum ceva timp playlist-ul lui pe Spotify. Printre artiștii care răsunau la Casa Albă se numără Rihanna, Beyonce, Eminem, Lizzo, Rosalia, SZA și mulți alții. Fostul președinte al Americii a publicat recent o carte autobiografică, ”A promised land”, acolo unde fanii pot găsi anexate gusturile sale muzicale.
Invitat în emisiunea lui Jimmy Fallon, unul dintre subiectele de discuție dintre prezentator și fostul președinte a fost muzica. Obama a demonstrat că știe să fredoneze multe piese și, surprinzător sau nu, acesta este un mare fan Rihanna. Barack Obama are chiar și o piesă preferată de la Riri, ”Work” pe care o poate cânta perfect oricând.
Obama realizează în fiecare an un playlist și a recunoscut că muzica l-a ajutat extrem de mult în perioada în care s-a aflat la conducerea Americii și nu numai. Acesta a reușit să creeze o atmosferă prielnică lucrului la Casa Albă și i-a făcut pe americani să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.