Give her the crown! Cardi B scrie istorie pe Spotify. Ce performanță a reușit rapperița de data asta

Fanii lui Cardi B încă așteaptă ca artista să lanseze piese noi, dar se pare că ea încă se mai bucură de succesului celor vechi. Sfârșitul săptămânii trecute i-a adus în palmares un nou record. 

Publicat: 14 martie 2022, 12:06

Cardi B este pe cai mari și anul acesta. Rapperița a lipsit motivat din peisajul muzical. Cei doi copii pe care îi are cu Offset îi ocupă tot timpul, dar sigur are un as în mânecă. Până când vom putea da play noii sale piese, mai bine o felicităm pentru noua ei reușită. Cardi B a devenit singura rapperiță care se poate lăuda cu patru piese„ cu peste un miliard de streamuri pe Spotify. Este vorba despre „WAP”, „Girls like you”, „I like it” și „Taki taki”.

Pe cât de bine pe plan profesional, la fel de bine îi merge și pe cel personal. Săptămânile trecute, rapperița și Offset decis că este vreme să sudeze și mai mult relația lor, așa că și-au făcut matching tattoos. Asta a fost mereu în trend în rândul vedetelor din afară, iar cei doi artiști nu aveau cum să nu bifeze acest ritual de cuplu.

Cardi B și Offset s-au gândit foarte bine înainte de a ajunge pe mâna artistului tatuator și au vrut să se asigure că desenul permanent va fi ceva reprezentativ pentru ei toată viața. De dorința artiștilor s-a ocupat celebrul Nikko Hurtado, cel care l-a tatuat de multe ori pe Offset. Cei doi îndrăgostiți au ales să își scrie pe mână data nunții lor, 20.09.2017 cu caractere îngroșate. Întregul proces a fost filmat, iar fanii vor avea ocazia să-l vad în show-ul lui Cardi B, „Cardi Tries”.

PARTENERI