Girls, this is for you! Jacob Elordi, primele imagini în rolul lui Elvis Presley

La fel ca și în cazul lui Marilyn Monroe, Elvis Presley a fost unul dintre cele mai râvnite roluri de anul acesta. După Austin Butler, un nou actor este deja în cărțile scenariștilor pentru a intra în pielea artistului. Dacă va reuși sau nu să o facă mai bine decât Austin, rămâne de văzut.

Publicat: 26 octombrie 2022, 10:21
Actualizat: 26 octombrie 2022, 14:08
Hepta

Credeai că povestea lui Elvis Presley a ajuns la final anul acesta?! Ei bine, te-ai înșelat! Marii producători cinematografici vor să prezinte viața starului, dintr-o altă perspectivă. Mai exact, din cea a Priscillei Presley, iubita lui Elvis. Nu s-a aflat, încă, numele producției și deja știm cine va intra în rolul artistului. Este vorba despre nimeni altul decât Jacob Elordi, fostul iubit al Zendayei. Fanii îl știu pe actor din producții precum „The kissing booth” și „Euphoria”.

Filmul va urmări firul narativ de-a lungul celor șase ani de mariaj ai artistului cu Priscilla. Producția se bazează pe memoriile scrise ale soției artistului, intitulate „Elvis and Me”. De asemenea, va fi surprinsă viața celor doi din Graceland, momentul în care au pus bazele familiei, dar și cum au crescut-o pe singura lor fiică, Lisa Marie Presley. Iar toate astea s-au întâmplat doar în primul an de căsătorie.

Momentan, nu se știu prea multe detalii despre noul film inspirat din viața lui Elvis, însă un lucru este cert. Filmările au început deja în această toamnă, în Toronto.

Harry Styles a vrut și el să fie Elvis Presley

Harry Styles a vrut ca anul acesta, pe lângă albumul „Harry’s House”, să bifeze și un rol important pentru cinematografie. Artistul și-a dorit să intre în pielea lui Elvis Presley, dar se pare că abilitățile lui actoricești nu au fost suficiente. Rolul i-a fost atribuit lui Austin Butler, iar Baz Luhrmann a explicat alegerea.

„Nu am o problemă cu Harry și nici nu încape în discuție că nu ar fi talentat. Problema este că el este un icon și toată lumea îl știe. A venit, și-a pus costumul și arătat tuturor ce poate da pe scenă. Am numai cuvinte de laudă de spus la adresa lui.”

Styles și-a petrecut mare parte din anul 2021 la filmările pentru ”Don’t Worry Darling”, acolo unde și-a cunoscut și actuala iubită. Britanicul a început o relație cu Olivia Wilde, care este cu 10 ani mai mare decât el. După încheierea filmărilor, nu a făcut pauză prea mult și a filmat pentru o altă producție: ”My Policeman”. 

PARTENERI