Toți iubitorii de makeup trebuie să își pună alarma pentru 10 noiembrie. Cei de la Nyx lansează și în România colecția de makeup La Casa de Papel. În afară produsele sunt deja disponibile, iar curioșii pot arunca o privire pe site-ul celor de la Nyx. Colecția cuprinde palete de farduri, rujuri în nuanțe puternice de roșu, creioane de ochi, eyelinere, pensule de makeup, iluminatoare și alte accesorii. Prețurile variază, iar pe site-ul internațional, cel mai ieftin produs este 8 euro, iar cel mai scump este întreg bundle-ul la 90 de euro.
Oficial, s-au terminat filmările pentru sezonul al cincilea din ”La Casa de Papel”. Partea a cincea a serialului a fost structurată pe două volume care au apărut pe 3 septembrie, respectiv pe 3 decembrie. Dacă prima partea a sezonului cinci a venit la pachet cu surprize și cu moartea lui Tokyo, este de așteptat ca ultima parte să fie wow.
Puțini știu câte sacrificii s-au făcut și prin câte încercări au trecut actorii, dar mai ales oamenii din spatele camerelor de filmat. „Toate secvențele sunt filmate în tensiune maximă. Pentru că tot ce se întămplă,cum este împărțit în timp ,în atâtea episoade pe care le filmezi în 6 luni, jumătate stai aşa.”, a spus Nairobi, Alba Flores.