Gigi Hadid și Zayn Malik au fost împreună trei ani și se pare că modelul încă mai are sentimente pentru fostul membru One Direction. Aceasta a fost surprinsă părăsind actuala locuința a lui Zayn.
”Gigi a avut și va avea mereu o slăbiciune pentru Zayn, mai ales că au o adevărată istorie împreună. Deși au avut o perioadă în care nu au discutat deloc și nu au mai păstrat legătura, recent s-au întâlnit și au discutat. Ea îi este alături și lucrurile par să devină din nou serioase, iar fanii lor au putut observa asta de pe rețelele sociale”, a declarat o sursă apropiată.
Cât despre relația de scurtă durată cu Tyler Cameron, Gigi a declarat că: ”Suntem doar prieteni, adică.. suntem în acel punct. Relația noastră nu trebuie să fie publică. Este o persoană bună, uimitoare și ne păstrăm prietenia. Este o persoană minunată. Ne-am distrat de minune împreună. Sunt în punctul în care nu vreau să vorbesc foarte mult despre relațiile mele.”