Gigi Hadid este foarte discretă cu micuța ei. Modelul nu i-a arătat până acum deloc chipul și, se pare că nu are de gând să renunțe foarte curând la acest mister. Chiar și așa, Gigi face progrese destul de mari în ceea ce privește postarea micuței în social media. De la un cadru cu mâna s-a ajuns la expunerea micuței cu spatele pe Instagram, iar asta nu a făcut decât să crească suspansul în rândul fanilor.
Gigi are reguli destul de stricte în ceea ce privește fotografierea micuței, dar se pare că mama ei, Yolanda Hadid a fost prima care le-a încălcat. Acum câteva săptămâni, proaspăta bunică nu s-a putut abține să nu urce pe contul ei o imagine cu fetița lui Gigi.
”Inima mea radiază de iubire datorită acestei ființe mici. Este un înger trimis către noi. Mulțumesc mami și tati că mi-ați dat ocazia de a fi bunică.”, a scris Yolanda pe Instagram.