Gigi Hadid a postat prima imagine de când a anunțat că este însărcinată

Dacă până acum vestea a fost dată de cei de la TMZ, care susțin că au o sursă de încredere, apropiată de Zayn Malik și Gigi, care le-a dezvăluit acest lucru, ei bine, acum acest lucru este confirmat chiar de Gigi.

Publicat: 5 mai 2020, 12:45

Gigi Hadid și Zayn Malik au făcut prima fotografie de la mare anunț în timp ce se țin de mână și poartă aceleași brățări cu ochiul lui Horus, care simbolizează protecția împotriva energiilor negative. Imaginea a fost publicată chiar pe contul de Instagram al bijutierului, alături de descrierea: „Gânduri bune către acest cuplu minunat!!”

Modelul în vârstă de 25 de ani a confirmat totul în cadrul emisiunii The Tonight Show With Jimmy Fallon from home.

”Evident, ne-ar fi plăcut să anunțăm știrea în modul nostru, însă suntem foarte încântați și fericiți și recunoscători pentru toate mesajele de susținere și felicitările pe care le-am primit. Există și o parte bună a faptului că putem fi acasă, împreună și chiar putem lua această experiență zi cu zi. În fiecare zi mănânc gogoși și am fost foarte încântată că tortul de ziua mea a fost în această formă. Nu știu dacă a fost vorba de hormoni sau emoții din cauza carantinei, dar am plâns la fiecare cinci minute, timp de oră, de fiecare dată când mă gândeam la tort”., a spus Gigi.

 

 

PARTENERI