George Tănase, invitat special la premiera sezonului 12 iUmor

George Tănase deschide seria invitaţilor speciali în cel de-al doisprezecelea sezon iUmor, care va avea premiera vinerea aceasta, de la 20:30, la Antena 1. Actor de comedie și stand-upper, acesta este obișnuit cu scena de la iUmor atât în calitate de concurent, cât și de invitat special, iar de această dată a pregătit un număr inedit de stand-up, care a făcut deliciul tuturor celor prezenţi în sală. 

Publicat: 10 februarie 2022, 9:29

Chiar dacă este obișnuit să facă stand-up, emoțiile de pe scena iUmor rămân la fel de mari la fiecare reprezentație pe care George Tănase o are în fața juraților: “E o bucurie să fiu aici, pentru că zilele astea s-au împlinit şase ani de când am urcat prima dată pe această scenă! Vă mulţumesc pentru emoţii, în continuare sunt la fel!”, le-a mărturisit el juraţilor. Momentul său i-a cucerit pe toţi cei prezenţi la filmare, Şerban Copoţ mărturisind: “Este unul dintre preferaţii mei, am râs isteric!”. Telespectatorii vor putea urmări mâine seară, de la 20:00, la Antena 1, care a fost reacţia juraţilor la numărul senzaţional de stand-up pregătit de George Tănase. 

Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă. 

Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube ”iUmor” a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez peste 17.6 milioane de vizionari. 

PARTENERI