BTS nu mai are nevoie de introduceri. Absolut tot ce lansează și tot ce poartă numele lor este sortit succesului fulminat. Trupa are la activ recorduri ale căror șir le-au și pierdut deja. Acum, în jurul artiștilor gravitează subiectul legat de serviciul militar care nu este deloc unul ușor.
Pentru fanii care își făceau griji că BTS nu mai urcă pe scenă, ei bine, grijile sunt fondate. Băieții vor merge în armată, dar nu vor mai putea susține și concerte. Chiar dacă, inițial se dăduse o derogare de la această regulă, momentan, presa de peste Ocean susține că băieții vor merge pe bune în armată.
„Chiar dacă se vor înrola în armată, le vom da șansa să performeze împreună. Mai ales dacă au deja programate concerte internaționale. Multă lume apreciază faptul că artiștii se înrolezează în armată, iar asta ar putea crește popularitatea lor”, declara, în trecut, Lee Jong-sup, potrivit Reuters.
BTS profită de legea care le poartă numele
În Coreea de Sud, toți bărbații cu vâste cuprinse între 18-28 de ani sunt obligați să ia parte la serviciul militar, pentru cel puțin 18 luni. Starurile K-POP au putut cere o derogare de la această lege. În 2018, Legea Serviciului Militar a fost revizuită de către Guvern și este cunoscută ca fiind „Legea BTS”. Aceasta permite amânarea serviciului militar până la 30 de ani în anumite condiții.
Jin de la BTS este primul care împlinește 30 de ani în luna octombrie. Faptul că ar trebui să se înroleze în armată a creat panică în rândul Army. Mulți s-au îngrijorat cu privire la soarta trupei, dar se pare că nu au motive. BTS va continua, la fel ca și până acum, să îmbine utilul cu plăcutul.